Zi de poezie la Sibiu: Poetic Hub & Slam Poetry

Pe 16 august, eu & prietenele am mers la Sibiu pentru a ne delecta cu două evenimente de poezie: Poetic Hub #20 și Campionatul Național de SLAM POETRY 2025.

Primul a avut loc în cadrul Muzeului Astra, unul dintre preferatele mele. A fost moderat de Andrei Zbîrnea & Irina Georgescu, iar în prima parte le-am putut asculta pe Lavinia Băra (absolventă a Facultății de Drept), Maia-Daniela Loloiu (elevă) și Bianca Vilichi (absolventă a Facultății de Litere). Conform lui Andrei, evenimentele Poetic Hub din țară au drept invitați scriitori locali, demers admirabil.

Cadrul a fost superb, sonorizarea excelentă și publicul numeros raportat la spațiul pus la dispoziție. La standul din apropiere puteau fi achiziționate volumele autorilor publicați la Editura pentru Artă și Literatură, în special cele două antologii lansate de curând: poezia cântă tehnic printre platani (queer) și Antologeek, lansată și în cadrul Dr. Nicu’s Skyzoid Poets la Brașov anul acesta.

Întrucât ziua noastră în oraș trebuia bine împărțită, am mai prins discursul lui Radu Vancu și o parte din cel al lui Carmen Florea cu privire la antologiile menționate. Cu toții eram încântați de Campionatul de SLAM, care începea peste câteva ore.

La Teatrul Gong, atmosfera a fost încărcată de suspans. Structura evenimentului & sonorizarea au fost, de asemenea, de foarte bună calitate. Echipa de la Corpul Poetic a anunțat cei 9 participanți, dintre care numai 5 urmau să treacă mai departe. Amintim printre nume: Alex Higyed, Fabiola Pascu, Andi David, Răzvan Omotă, Thea; ultimii trei au fost și primii trei din a doua etapă a competiției, în ordine inversă. Așadar, Thea ne va reprezenta în curând în Berlin, la Campionatul European.

Între cele două etape ale jurizării, le-am putut asculta pe Mama Fiera (Spania) & Blitzpoesi (Norvegia), două performere cu premii acumulate în Europa și nu numai, iar în pauze am avut parte de momente muzicale oferite de Daniel Varga.

Pentru mine a fost prima oară când am putut urmări asemenea performance-uri live. Mă bucur întotdeauna să observ împletirea formelor de artă în mod armonios, iar astfel de interpretări duc poezia la un nou nivel sau, cel puțin, expun o formă diferită a poeziei, foarte imersivă. Ce a urmat după anunțarea câștigătorului: socializarea anunțată de către organizatori în program și, desigur, varianta ei neoficială. Am interacționat cu oameni noi, am făcut schimb de impresii & comparații Sibiu-Brașov în zona culturală și am plecat cu acest interes nou dobândit pentru slam.

Prin urmare, evenimentele de poezie există și se multiplică în mod constant în orașele mari ale României, fie că vorbim despre competiții, lansări sau seri de open-mic – cu atât mai mult cu cât ne apropiem de începerea noului an academic. Stay tuned pentru viitoarele evenimente, pe care le anunțăm periodic pe pagina de Instagram flwr-poetix!

Autor

  • cristina

    Cristina Boncea (n.1 ianuarie 1998) a debutat la 17 ani cu romanul „Octopussy”. A absolvit Facultatea de Filosofie și în prezent urmează cursurile masterului de Inovare Culturală din cadrul Universității Transilvania. „Delululand” (OMG, 2025) este volumul ei de debut în poezie.


Descoperă mai multe la FLWR POETIX

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Publicat

în

de către

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *