(m.n.hristici) de parcă nu am ajuns să îmi vând tigăile pe Vinted

Ctrl C (M+B) -> Ctrl V ))

În rest, frumusețea e întristare
și nu îmi dau seama de ce plâng,
de ce mă izbește plânsul,
atunci când îi iau pulsul unui bebeluș
întins pe patul meu din dormitor,
în timp ce tatăl lui îl gâdilă.
În rest, totul e bine,
nu mă mai cuprinde plânsul înainte de culcare
cum nu mă cuprind brațe.
În rest, totul e bine, e minunat,
e de parcă 
nu am ajuns să îmi vând tigăile pe Vinted,
I mean, cărțile din bibliotecă,
am înșirat Haruki Murakami și Dostoievski,
și multe titluri de volume de poezii
la minunatul preț de 5 lei,
iar acum aștept să i se facă cuiva milă de mine și să le cumpere.
În rest, sunt bine,
sunt un stand ambulant de limonadă artizanală făcută în casă
și mă prefac că singurii mei clienți nu sunt bunica și mama.
În rest, îmi spun că totul va fi bine, că lumea va cumpăra și că va fi bine,
că voi cumpăra alte cărți în locul celor vechi,
că voi găsi pe altcineva în locul lor,
să mă iubească
și nu le cred, nici acum, nici mâine, nici într-o mie de ani.
În rest, sunt restul împărțirii lui zero la zero
și mă prefac că nu sunt decât un număr imaginar,
că nu am rădăcini reale.
În rest, nu sunt decât un număr complex,
ale cărui rădăcini formează un hexagon trasat strâmb de o mână de copilă de 16
ani îndrăgostită de o colegă de clasă.
În rest, am de spus doar că undeva, cândva, va fi
bine.
Și resturile din chiuvetă și resturile din gunoi
se vor reîmpărți organic în interiorul organelor mele și vor crea progenituri
demne de iubire
pe care le vor plimba bunicile pe asfaltul dogorit și cărora li se vor lipi tălpile
de podeaua soioasă din dormitorul părinților,
unde mama lor nu are timp să spele, fiind prea ocupată să sune noaptea, la trei,
cu glas de femeie îndurerată și îndrăgostită, peste graniță, rugând fierbinte o
rețea de telefonie să îi facă legătură, precum roagă enoriașii la porțile Raiului
să fie primiți cu tot cu prunci sau cu pui de pisică.
Și ce dacă Dumnezeu e alergic la păr de animale?
O fi și la dragostea de mamă?
Cineva sună într-o găleată plină de pești și le cântă o simfonie de Bach, până să
îi gătească în ulei încins.
Mâncarea are gust mai bun când nu gândești.
Oul nu are gust de gălbenuș care a stat într-o membrană semitransparentă în
intestinul unei găini care scurmă prin gunoaie și mănâncă râme,
iar micii de porc-vită-oaie-miel-hipopotam nu mai au gust de orice, în afară de
carne, când sunt mâncați la masă în familie, de Paște.
La masa de la 5 dimineața de după slujba de Înviere, pe parcursul căreia te-ai
tot întrebat ce faci într-un locaș de cult cu niște doamne care par să creadă în
mult mai puține decât tine, cum ar fi: igienă și medicamente, democrație și
energie verde.
Mi se spune că ar trebui să mă așez mai des sau să practic plimbări în aer liber,
în aer verde cu gust de mocirlă.
În rest, totul e bine și mă prefac că e bine,
până când mama este invitată la o reuniune de familie,
unde se împart hectare de pământ și unde nimeni
nu o suportă
și îmi dau seama imediat că eu voi moșteni expresia ei tristă și sentimentul de
neapartenență,
chiar și atunci când cei din jur își declară dragostea prin caserole cu paste în
formă de fundițe, în sos alb și kaizer
sau prin mâna moale a profei de franceză care mă mângâie ca o mamă după ce
țipă la mine
și îmi ia durerea dintre vertebrele lombare și o plasează înapoi în creier.
Sunt o bilă de stres,
un ghem de nervi încolăciți în jurul unei speranțe,
după modelul păsării-arc care cântă într-o armură de fier sau după modelul
folcloric al colacului cu sare, al zacuștii cu urzici sau al Chardonnay-ului de
Vrancea.
În rest, totul e bine
și nu mai sun
și nu mai chem
și mă străduiesc din răsputeri să nu mai țip,
când simt că mi se încordează laringele și e pe punctul de a exploda,
când aud perorații legionare.
Ceva în mine cheamă la război și așteaptă să fiu invitată la o Gală a Excelenței
pentru rebuturi,
unde să fie mama prezentă în primul rând și să mă aplaude furtunos.
Drumul spre casă nu mai are sens, când nu e ea în dreapta mea.
În rest, totul e al naibii de bine
și mă prefac că nu mai doare.