(m.crîșmaru) glasul cuiva hârcâind mid-transit

mid transit 

mi-e dor de toate lucrurile la care nu m-am lăsat să visez,
la 14 ani ascult vermillion, Pt.2 
și am impresia că știu totul.
la 15 ani mă tai cu foarfeca 
și am impresia că toate lucrurile mă știu pe mine, voi mă știți, voi mă urâți și 
e absolut necesar 
să dispar

mi-e frică să nu existe cancer în oasele mele
mi-e dor să mă gândesc la tine ca la ceva frumos
mi-era dor de tata când trăia 
mi-e dor de mine, da, vomit tot cringe-ul ăsta 
ca să mă fac bine

nu mă fac bine și nu mi-e dor de nimic
de fapt 
nu simt nimic 
de fapt
nu simt nimic! 
strig într-un cabinet frumos amenajat 
în care nimeni nu și-ar dori să strige.

îi spun că nu pot adormi fără glasul cuiva hârcâind mid-transit prin difuzorul telefonului
îmi prescrie somnifere, acum nu pot dormi fără 

la 16 ani creez o nouă liniște.
dorm o vară întreagă cu audieri ale criminalilor 
din america pe fundal 
mă ucid cu toții în timp ce dorm, 
mă târăsc în subsoluri
mă abandonează în câmpuri
mă văd străpunsă de un buștean ascuțit 
din spate până în stomac.
Îmi văd ochii îngălbeniți și mâinile legate.
la 16 devin o victimă și un criminal, acum nu știu

nu devin nimic, nu e nimic în față. 

mă întreb câți ani, câte realități, câte fantezii, 
vise și visuri, lacrimi, lacrimi, lacrimi
lovituri și durere, zâmbete și – 
se vor consuma până când 
voi fi creat un nou tip de pustiu
unul deformat în 
chipuri, mâini, piele, căldură și iubire.

mi-e dor de coerență 
un minut de liniște 
și o respirație lipsită de frică
să ascult muzică fără să tremur
să mă gândesc la moarte 
ca la ceva îndepărtat, nu iminent
iminent
iminent
aici, acum, oricând.

ai luat o ultimă bucată din mine
care mă ținea în trecut
nu ești aici cu ea cand pășesc în incertitudinea asta, în negura asta, în frigul ăsta
mă dor ovarele într-o noapte la ora 3 și 
mă rog la Dumnezeu să mă omoare.
te visez într-o noapte și nu mă mai trezesc niciodată 
te văd într-o zi și aia e ultima zi
de pe pământ  
e ultima zi în care respir.

în anul I de facultate intru în cișmigiu și 
nu mai ies niciodată de acolo. 
într-o zi de florii văd un om murind 
și nu mă mai simt niciodată în viață 
în iulie sunt pe podea înconjurată de apă și lame
în august uit toate astea
îl uit pe el, te uit și pe tine

e ok 
dau scroll și nu simt nimic
închid un pdf cu jurnalele Virginiei Woolf 
și deschid un reel de la un prieten
ascult muzică proastă și plâng 
dar e mai mult decât ok
chiar dacă ceva
ceva suspect
e iminent
iminent 
iminent

și tu nu ești aici
de ce nu ești aici
nu vreau să fii aici.