(i.florescu) minciuni pe care nu le vezi venind

fotobiotic antifobie 

uneori văd lumea printr-un filtru bizar 
nu e desprins din kaleidoscopul câștigat la pufuleți 
sau vreun efect Retrica circa 2016
nici fotofobia care îmi mănâncă timpul și nervii la serviciul de pașapoarte.

nu pot să sper la rose colored glasses sau vedere tip oil spill pe betoanele bucureștene
codul nu e spart, nici lentila.

condițiile vitrege de trai din București te sensibilizează: 
răutatea exterioară deghizată în individualism,
nivelul de poluare al aerului 
ai vrea să închizi un ochi la ele  

e o rană mult prea grea de dus
ca o mușcătură de țânțar vascularizată care îți apasă   
 pleoapa
unora nu le place ce au în fața ochilor 
m-aș scărpina până la refuz,
să nu mai înghit minciuni pe care nu le vezi venind.

nimic din ce nu știu nu mă salvează de mine sau de ceilalți 
lacrimile artificiale curg în colțul gurii ca serul unui adevăr spus prea târziu.

viața e corneea rănită & se vindecă în timp 
căldura umană e singura lumină ce nu doare