Consum poezie la greu în ultima perioadă, așa că m-am gândit să fac un top inițial al celor mai frumoase texte parcurse până acum. Criteriile de selecție: volume publicate în ultimii 15 ani&sufletu’ meu – un argument costeliv, dar puteți decide singuri dacă am sau nu gusturi fine; dacă descoperiți fie și un posibil nou volum preferat din cele enumerate de mine, mă declar mulțumită.
endless summer – Florentin Popa – Dezintegrare (2021, OMG)
doar droguri cu minim șase legături covalente
și o punte de hidrogen. fundă pepit, sunt doar o fată
din anii optzeci, și cât neoanele roz o să bâzâie
și Dodge-urile o să tușească, chiar și
în miezul zilei cu faza lungă
inima mea o să bată
prom-ul s-a terminat, m-am futut prima dată
și n-a fost dragoste, nu e mare lucru a fost doar ok
nu plâng sunt doar o fată din anii optzeci
vântul călâi din Cali îmi lipește fusta de pulpe
burgerul de la Wendy’s are prea mult avocado
și căștile de la walkman mă strâng
și cerceii pe gâtul lucios se simt reci
doar droguri și haine sintetice și synthuri de clapă
lipite de pielea transpirată ca hârtia cerată
părul tapat a plutit ca prin vis
petrecerea a fost groovy dar piscina s-a-nchis
și noi ne-am strecurat înapoi. și-aștept
cu rimelul scurs îngeri cu ketchup pe piept
să arunce toasterul în apă
urmez râurile/rup barajele/poliamorie much – Andrei Dósa – expectativa luminoasă (2020, OMG)
o sută de flotări
yoga impact
băi energizante
centilitri parfum
barul gol
nu mă pot apropia
mai mult
centilitri alcool
și toate tehnicile kundalini
nu vor șterge
neîndemânarea
mare dj
performer
mare balerin
la mine acasă
asta nu folosește
nici la tine
nici la soții copii
socri tot alaiul
o sută de whiskey
let me whisk
mi self away
nici idealiste
modificări
acid-nucleice
nu te pot aduce
mai aproape
supărat că nu pot
prelua toate vibrațiile
trupului tău
nici cu barul plin
nici cu barul gol
kundalini grunge
scapă pe brutal/
scapă de animal
mare dj
miluiește-l pe performer
dă-i har
dă-mi har
să iubesc soții copii
toate neamurile
de la nord la sud
dar să încapi și tu
a patra vărsare
în mare a apelor
în iubirea asta
și nimeni să
nu se supere
Insinuare pe lângă o ființă ciudată – Angela Marinescu – Intimitate (2013, Charmides)
vorbeam în soaptă, cu o fiinţă ciudată, nu o
puteam
defini, dimpotrivă, mă delimitam de ca, nu voiam
s-o ating sau măcar s-o privesc,
eram detaşată, ca un obiect sexual
ce imploda, chiar atunci, în fața ei
și îi spuneam: „eu merg pe intensitate",
adică pe intensitatea masivă și rece pe care
ți-o dă boala
care te urmăreşte de-a lungul timpului, orice
ai face,
fără de care nu se mai poate trăi și nici respira,
atât de tare
încât ți se face greață şi îți vine să vomezi
mereu şi trebuie să-ți bagi degetele în gât.
gâtul, adică beregata
prin care naziştii veniți la putere
îţi introduc sobolanul roşu direct în stomac.
singură, boala este aceea care îți exacerbează
instinctul sexual, îi spuneam, umilă, și te
complexează,
pe drept cuvânt,
deoarece devii o nenorocită
încât nici măcar nu mai poți să-ți recunoşti
profundele imperfecţiuni intelectuale şi nici profesionale,
poate doar
credinţa, cacofonia și oligofrenia (triada
indestructibilă
a sufletului feminin)
să aparțină, oare, intensitatea, noninteligenței mele
feminine
sau instinctului morţii ce înaintează prin vene,
ca puma,
ce distruge pe măsură ce se insinuează,
ce rupe pe măsură ce-şi caută locul necunoscut
al animalului ce se retrage-n întuneric
şi atunci pare meschin
și dispare.
[generație hipersensibilă] – Florin Gherman – Noaptea meduzei (2025, OMG)
Generație hipersensibilă
prinsă în mijlocul dark webului
ca un cerb într-o metropolă
generație veșnic obosită
în garsoniere închiriate
iubita mea generație
dezorientată
mintea ni se înfige spre dimineață
către un trecut care și-a modificat structura
și nu ne mai aparține
dar spunem glorie
verilor toride
în care ne simțeam invincibili
pe acoperișurile blocurilor
tranchilizați de noaptea meduzei
și de dansul ielelor
intrând în transa primului sărut
omoram bardul prețios
și ne lăsam purtați de zgomotul
dinților ce ni se ciocneau
ca lopețile groparilor
cu venele umflate
scumpa mea generație bi
trans hetero
sci-fi
crescută cu
eu te-am făcut
eu o să-ți arăt frumusețea
exploziilor solare
imaginea de fundal se clatină
și iată-ne
aproape învinși
aproape încrezători
ca un iepure pe steroizi
într-un joc video
către sursa interminabilă
de apă fosforescentă
ai să te faci urâtă, fată tristă, fată amară – Andrei Dósa – Nada (2015, Pandora M)
îți vreau veșnic răul
te pun în poziții dezavantajoase perverse dureroase
ăsta-i decretul emis de ministerul iubirii
pentru care atâta amar m-am rugat
să faci răul singură în oglindă
căci pentru mine a fost
vara psychobitch
când am luat răul tău
și l-am purtat mai mereu
haine îmbâcsite printre holdele
întinse ale verii pe sub candelabrele vilei
unde șampanie lungi mănuși de catifea
și dragoste ar fi trebuit să primesc
vara voodoo boy global
umbra ta ce minune
a fost împărțită și înmulțită
la milioane de oameni
din ea s-a făcut artă pentru mase
vara cu lista de revendicări
transmisă de televiziunea națională
bărbat cu fața întunecată de epuizare
mereu nedreptățit de soartă
rostind mesajul de ură împotriva
întregii omeniri
delirând delirând întruna
Dumnezeu să ne ierte pe toți
(căci nu binele pe care îl vrem
îl facem
ci răul pe care nu-l voim
pe acesta îl săvârșim)
Tanya – Mihók Tamás – c u t i c u l a r (2017, Max Blecher)
maturizarea mea nici măcar nu
s-a petrecut în țară, cum nu-s sigur
dacă, în fond, a existat un moment
pentru aşa ceva: în copilărie eram
atât de răsfățat că vica, bunica din partea
lui tata, îmi curăța merele de semințe,
mai spăla o dată fructele, le tăia și
mi le servea sub formă de cubulețe,
pe scobitori, deasupra cubulețelor
de caşcaval. cătane, aşa le zicea,
și într-adevăr, cu puține excepții, toate
sfârșeau camuflate pe prundul rece
al crişului. eram atât de răsfățat
încât, în tramvai, stând în brațele
mătuşii, femeilor dichisite le fredonam
câte un cântecel unguresc, flumoasă în
toată legula, spuneam, şi le scoteam din
buzunarele mele înfundate mici pokemoni
de pluş, iar femeilor urâte, limba. cine a spus
că hormonii fac totul, atât de răsfățat încât,
în ziua când mi-am făcut poza de buletin,
m-am hotărât, fără a consulta vreun tutorial
în domeniu, să mă sinucid şi m-am înscris la sală
înainte cu două luni, de teamă că, la patruj de kile
nimeni nu-mi va băga în seamă bubuitura. atât de
răsfățat că, în toate meciurile de mortal kombat
o alegeam pe tanya, aşezam maneta pe pat
şi aşteptam, copleșit de compasiune şi orgoliu,
moartea lentă a avatarului meu feminin, geamăt
cu geamăt. câtă plăcere îmi crea și câtă intimitate.
dar n-a fost să fie: pe la 10 ani, tata m-a luat cu el
la debrețin (paltonul lui lung ca pelerina lui batman),
avea întâlnire cu nuş ce colegă de serviciu. m-a lăsat
la videogames, firește, ca să nu mă plictisesc: m
k. m-am ridicat pe vârfuri şi am băgat fisele.
maşinăria s-a pus în funcțiune ca un organism
uman trezit din comă. tanya. primul meci,
jax mă răpune, sonorul, nepornit. tanya
căzută într-o fântână cu tepi, fleaşcă. niciun
geamăt, nicio emoție. maturizarea mea
s-a petrecut în faţa unui ecran întunecat
în care, în scurt timp, l-am zărit pe tata.
[sunt patetică] – Lena Chilari – o cană de noviciok la bătrânețe (2020, Tracus Arte)
sunt patetică
valurile şi căile respiratorii
acel ecou de „vino-ncoace"
vaginul sărat murdar
al celei ce sunt
părul tău e un paradis
ce-mi strangulează gâtul te scuip
şi mă arunc peste tine
mi-ai putea sublima durerea
cutiei toracice
totul e în capul meu băiatule
şi nici măcar nu e problema ta sunt asfixiată de o idee care
(nu) eşti tu
-
sunt renăscută
îmi acutizezi toate simţurile
iar gâtul tău blajin sfânt pronunţat
îmi creşte pofta de sânge
noi doi ştim că sunt
un nimeni
eroina umanioarelor jertfa
miturilor putrede
- ai o relație abuzivă cu tine
îmi spui şi te stingi încet
iar eu privesc spre acea fereastră pătrată
în care îți pot ţine părul cu mâinile
îți pot săruta rănită pleoapele
mă-ntrebi ce femeie sunt eu
un haos într-o eprubetă
oh băiatul (meu) frumos
pot verbaliza doar un „ştiu"
într-un râgâit de bere ieftină amară
când nici măcar nu ştiu
drugaia altă Marla de ce te-am întâlnit acum
şi de ce eşti doar o eroare
în matricea mea
la final de zi – Adelina Pascale – maki for 2 (2021, Max Blecher)
în cartierul nostru plicticos
când autobuzele se pregătesc de depou
și insectele se strâng în micro-habitat
doar o rază de lumină deasupra bungalowurilor mai tranzitează
ca un melc pe care-l lăsăm să ne traverseze tot corpul
divizați în mici lumi vegetale din aluat
ne dorim războaie atomice
dar virtuale
lucruri reale
dar scufundate
imagini-timp nano
un cinematograf al lucrurilor care nu durează
în timp ce noi
urmărim geografia întunecată a locurilor în care am făcut dragoste
și așteptăm să intrăm în vis
ca meteorii în orbitele altor planete
mai încolo
doar beznă nelocuită
o grădină de bonsai înfloritoare
în capătul cimitirului de mașini
animale – domestice – călătoare în triburi – separate – căzute – Deniz Otay – Fotocrom Paradis (2020, OMG)
Adaptată la bogăție și pace puțină
migrez unde se adună bogăția.
Poate la călători originea se pierde
tot schimbând locul vânătorii,
la noi nu.
Moştenirea genetică hărțuiește;
oboseala adunată de generații - peste tot.
Am racolat parteneri ad-hoc
ne-am adăugat statuii cu apă și lumini,
ne-am insinuat ca mici schimbări absolute în peisaje.
Experimentele curg
uneori hazardați unde vuietul distruge
și călătoria e numai prezent,
alteori, subtil mişcați
de duioșia provincialilor lenți.
Multirealitățile întortocheate
zoresc spre vizuină.
Din loc în loc, avansez confuză,
în orașe, disecată, lumina tot mai difuză.
Au sunat telefoane pentru mine
din toate părțile lumii.
Prin trafic, printre maşini şi prin timp,
înlăcrimată în maşina roșie
zburând cu doctori și alți salvatori.
Câștigând timp, oraşul înghesuit
devine o oază.
De la momentul zero
și până la întâlnirea noastră
nu m-am făcut înţeleasă.
M-au luat cu maşina salvatoare
și m-au dus în lumea lor.
Uneori, e atâta siguranță
în inima instituțiilor,
liniștea și paza
mai să-ți taie picioarele.
Stați nemişcați,
vreau să vă citesc în aure.
[Oh Comely] – Robert G. Elekes – aici îmi iau dinţii-n spinare şi adio (2015, Tracus Arte)
te taie pişarea şi te ascunzi după o dacie papuc.
genunchii îţi trosnesc în timp ce te ghemuieşti peste o baltă
şi îţi dai drumul zgomotos în ea.
urmăreşti cum un muc de ţigară călăreşte valurile pe
care le faci şi numeri stropii care îţi sar pe fund,
auzi un zgomot şi îţi arunci privirea în sus,
undeva între tine şi cer o băbuţă
se uită la tine molfăind ceva.
strângi din tine încercând să te opreşti
dar jetul e prea tare şi te laşi în voia lui
ca un copil pe care îl apucă în timpul orei.
dar apoi ai impresia că băbuţa îţi zâmbeşte,
că înţelege situaţia, că e şi ea ca tine, că e bunica ta,
mama ta, sora ta, că e toate deodată, că vă leagă – ce mai?
o solidaritate feminină care transcende timpul,
spaţiul şi ridicolul momentului până când
îi vezi gura bunicuţei ascuţindu-se
şi o flegmă imensă se prăbuşeşte spre tine.
e frig
şi undeva în depărtare sperma încă pătează vârfurile munţilor.
Lasă un răspuns