(a.ștefania) Yseult modernă destinată unei morți în fața casei de marcat

Je peux mourir ?

mergeam prin supermarket, e prea cald afară.
Câte cutii ieftine de șampon pot exista, m-am uitat la rafturi încercând să descifrez ce
scrie în dreptul lor
să mă conving că m-aș putea spăla cu ceva ieftin.
Am luat ceva penibil de ieftin acum patru ani, mirosea a lămâie, vanilie, mentă și
iubire. Stropi de iubire, iubire tâmpă, penibilă, pură, iubire de adolescentă, iubire față
de tine.
După ce ai plecat, am cumpărat 4 cutii de șampon ca să nu-ți uit mirosul în jumătate de an
am plâns și m-am spălat. Urăsc menta, lămâile și vanilia.
Am fost să-mi cumpăr o cutie, mi-am luat patru.
Părul e ars, decolorat și te iubește albastru, cu toții iubim albastru, doar tu iubești
șamponul cu lămâie, mentă și vanilie.
Poate sunt vreo Yseult modernă destinată unei morți în fața casei de marcat, iar tu
vreun Tristan care și-a turnat doar în ochi otrava.
Am băut fiecare strop din ce mi s-a oferit. Îmi curg lacrimi pe foi, dar e normal
și nu mă plâng de plâns, un fel de circuit natural în care șamponul poluează.

Yseult era frumoasă, dar pentru mintea ta bolnavă trupul meu lipsit de simțământ e
la fel de frumos. Îmi ard pleoapele când citesc compoziția prea chimică a cutiei de pe
raft, o citisem și cu tine când făceam duș, ți-am zis că am părul prea ars de la roșu și
că e esențial să-l spăl cu ce e mai bun, ai râs și m-ai sărutat.
Nu-mi plac poveștile médiévale de iubire, uit să scriu și mă contopesc cu metaforele

<<La mer qui berce nos serments
A des reflets de paradis…
Tristan, peux-tu m’ouvrir tes bras ?
Je peux mourir pour être à toi
>>

Afară încă e cald, acum patru ani sau doi ani sau trei ani era și mai cald.
Mă sărutai și mă țineai de mâna stângă, acum car o geantă plină de șampon în
dreapta, iar cu stânga îmi ating vârful capului ars de soare.
Aș dormi, e prea cald.
Aș dormi întinsă pe ciment, iar tu te-ai uita cum mă dispersez lent,
cum mă acopăr de apă, lacrimi stoarse din foi și din cutiile cu șampon.

Autor

  • Sunt Alexandra, iubesc literatura și uneori simt că și ea mă iubește pe mine. Am fost sortită scrierilor vechi (poate sunt mântuită de cornul lui Cantemir). Studentă la litere🙂‍↕️


Descoperă mai multe la FLWR POETIX

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Publicat

în

de către

Comentarii

Un răspuns la „(a.ștefania) Yseult modernă destinată unei morți în fața casei de marcat”

  1. Avatar Monica
    Monica

    10/10
    Iubesc metafora șamponului. Iubesc cum un lucru atât de banal, dar esențial hrănirii părului (a sufletului), surprinde ipostaze ale iubirii.
    Totuși, ce înseamnă a iubi albastru?🧐

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *