(m.ciurea) îți fac eu patul și n-o să dormi în el

mă numesc frică dar poți să-mi spui cum vrei

oricum nu-ți las multe resurse
strâng în lada de zestre oase de părinți și schelete de bunici
cimitirul unui întreg arbore genealogic din care îți fac mobilă
îți construiesc o casă, o oglindă, un pat
nu poți să mă refuzi

sunt frica ta, dar poți să-mi spui și mama, și tata, și doamna, și profa
sunt frumoasă, sunt tot ce tu nu ești
îți conturez urme de pași
vino și bagă piciorul
îți dau paginile, îți prind părul, îți cresc copiii

sunt frica ta, dar poți să mi-spui iubire poți să-mi spui diana poți să nu-mi spui nimic
eu știu
locuiesc în urechea dreaptă locuiesc în urechea stangă locuiesc în craniu
sunt peste tot sunt furioasă
îți dizolv creierul pentru că n-ai putut să mă omori
sunt o invenție de care nu mai scapi
ai trecut pe lângă mine și n-ai salutat

îți fac eu patul și n-o să dormi în el

Pluridimensional

nu am plătit vreo factură
am stat între mama și tata
cineva mi-a spus să fiu linștită
nu sunt în 2D
altcineva să nu mai folosesc iubire când scriu

simt ceva mare și fără nume
eu
iubire
nu sunt conștientă mereu
gâtul se strânge

sunt vizibilă în 2D
pentru un ochi neexperimentat

nu știu să gătesc, să spăl
am mângâiat adulți, am venit cu soluții, am gândit ca ei
am curățit unde nu murdărisem, am strâns cioburi cu mâna
am crezut că așa e normal

nu știu să cos, să calc
știu ce înseamnă frică
să iubești mai mult decât pielea

nu stiu să șterg praful să țin plantele în viață
să iau copiii de la școală
să aștept pe cineva cu casa curată, cu masa pusă
azi ajung târziu

mi-au zis ca asta trebuie femeia să facă
am hotărât că nu sunt
una

doar un amestec putere și empatie
rezistență și dragoste
un loc
de mângâiat de dat cu pumnul

asta e
mai aproape de un nume decât numele însuși

în casa ta poți să faci ordine

mai târziu
răstoarnă scaunele
sparge farfurille
mătură cioburile

nu apăsa în carnea oamenilor apropiați
nărilele simt pericolul
miroase a banane prea coapte

mi-a fost dor de cei care știu când să tacă
de cei care strigă și pereții nu tremură
de cei al căror țipăt nu a fost vreodată pentru mine

scoate problema afară
mergi un pas în spate
când se răcește ia-o în mâini
nu e așa grea

legăturile degetelor noastre sunt mai tari decât împleticirea corzilor vocale
vrem să ne facem auziți
strigăm uite cât de tare m-ai rănit
vreau să te fac să suferi
să-ți cadă unghiile să-ți albească părul
după te repar
ai să-mi mulțumești

Autor

  • Mă numesc Maria Ciurea, am 22 de ani și sunt studentă la Drept. Îmi place să citesc și să scriu poezie. Am apărut în mai multe reviste și pe platforme online, dintre care amintesc Revista Matca, Revista de Povestiri, Noise Poetry, O mie de semne. Am publicat poeme în antologii: „O tandrețe strict teoretică” – antologia clubului Noise Poetry și „contorsionări zilnice” – antologia Poetic Hub. Am avut lecture publice la diferite festivaluri și evenimente, cum ar fi FIPB, Cenaclul Matca, Poetic Hub și Cenaclul Interior.


Descoperă mai multe la FLWR POETIX

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Publicat

în

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *