(claudia) după decenii de gradații și subgradații de securiști

singurătatea între granițele estice se simte diferit

i-au spus sistem
și
ești tu mult prea sensibilă
pe retină se derulează inexact
realitatea unei lumi din anii '60
care nu a fost niciodată țara mea
there is no power in flower
le-am spus că mă doare
mi-au zis că nu ar trebui să simt
că nu trebuie să știe nimeni cine sunt
singurătatea între granițele estice se simte diferit
după decenii de gradații și subgradații de securiști
țara mea a dezvoltat anomalii celulare le numim
„boala celor care ascultă la uși”

singurătatea până la zidul Berlinului e despre
cine înghite pe cine
dar
mama mi-a zis să fiu bună
nu știe despre
mișcările subterane
nu știe că nu există adevăr sau dreptate
mama este copilul veșnic copil
pe care nu poți să-l întristezi
cu
„astăzi mi-au răstălmăcit cuvintele
și-au așteptat să mă arunc în prăpastie”

copilul pe care nu poți să-l trezești
cu
„nu există zâna cea bună”

mama mea este zâna cu o vorbă bună pe buze mereu.

eu sunt unde se moare de boala securiștilor estici
ea unde nu s-a demolat zidul „bine faci, bine găsești”

când vreau să mă adăpostesc în
sânul căldurii cuvintelor care vindecă
îmi amintesc de
zâna cea bună din est
singurul copil născut în umbra marelui urs
după ea doar vină și sânge
ea este copilul meu bun cu bucle roșcate și ochii verzi

pe care îl duc la culcare cu
„nu-ți face griji se spune că unde lovește sistemul
există o dreptate care așteaptă să iasă la lumină”.

sunt zile când obosesc
zile când
s-a călcat prea mult locul deja sensibil
sunt zile când tot ce ar putea fi bine nu ajunge la mine
sunt zile numai despre
„nu care cumva să le spun lor ceva ce mă doare”
„nu care cumva să spun că azi a murit definitiv
ceva din mine”
în pădurea fără nume așteaptă cuminți
cu colți ascuțiți vulpile bătrâne și lupii flămânzi.