Volumul Ecouri lichide de avocado este o capsulă a timpului în ceea ce privește relațiile de cuplu, relația cu familia de origine & reflecții cu privire la viața în România vs. Franța, unde Noemina locuiește și profesează. Prima impresie a fost că stilul seamănă mult cu cel al Anastasiei Gavrilovici din primul (și, momentan, singurul) volum.
Toate poemele au aceeași formă: blocuri late de text care nu se întind pe mai mult de o pagină, de regulă. Nu am reperat o structură, există un back and forth continuu pe teme precum: probleme de sănătate, absența tatălui, paralele cu textele antice și/sau religioase și, desigur, observații din interior despre rolul de femeie. Referința la Industria liniștirii adulților are în vedere aceste construcții lungi, care curg sub forma fluxului de gândire, formând fie povești clare, fie imagini poetice de atmosferă (cel mai adesea, a doua variantă).
În urma lecturii, cea mai pregnantă impresie este nevoia de a tria mai bine textele, de a păstra numai câteva din fiecare categorie. Altfel, amalgamarea nu face decât să defragmenteze conceptul general al volumului. În mod surprinzător (& greu de realizat în general), construcțiile nu se repetă în ceea ce privește forma, însă ideile da. Influență (post)modernă/tehnologizată sau nu, cred că Ecourile… ar fi avut de câștigat pe acest plan dimensional.
În ceea ce privește conținutul propriu-zis, în schimb, Noemina are câteva structuri memorabile, (care pot deveni) recognoscibile, în special când rămâne în sfera concretului sau a criticii: „ritualul de obligaţie propriu străbunicii marca ei irezistibilă/eu particip la înmormântarea ta tu la a mea”, „un suc util pentru răceală din florile de plastic/decupate grosolan”, „cei doi oameni care caută printre frunze suzeta copilului/găsesc o lăcustă fără picioare” ș.a.
Înclinația mea înspre grotesc mă face hiperatentă la astfel de imagini – aproape oriunde apare ceva mort, intensitatea emoțională crește („în maşina de spălat chipul porumbelului apare pe geamul concav/se roteşte halucinant precum amprenta feţei lui iisus/se îneacă în spuma de lavandă” sau „de acord să fiu pasăre şi să sfârşesc electrocutată în deplina/performativitate a trilului”). Când, în schimb, poezille vin dintr-un registru arhaic, abstract sau elementele naturii sunt suprapersonificate, stilul Noeminei devine solid în loc de lichid – în sens de încărcat.
fiecare partener metamorfozat dintr‑odată contribuie simetric
în proporţie de 50%
nici mai mult nici mai puţin la muzica armonioasă a sferei deja
alcătuite bleah
Un volum cărnos poate oferi o vedere mai largă asupra range-ului unui poet, însă nu aceasta părea a fi miza aici; există coerență & competență, stăpânire a textului, ghidare a cititorului – experiența Noeminei (atât de viață, cât și artistică) este vizibilă, însă, după prima parte, devii la rândul tău „ca un clopot fără limbă cu balamalele ruginite dintr‑o/biserică transformată peste noapte în sală de expoziţii fără/acordul localnicilor”.
Individual, aproape orice text din Ecouri… funcționează, are șansa de a impresiona. Această (absență a) selecție(i) dăunează.
Lasă un răspuns